A trecut ceva vreme de cand n-am mai scris 2 randuri, asa ca voi scrie cateva impresii din luna de miere, ca sa nu-i spun saptamana … Titlul nu este cel mai inspirat, dar cred ca este cel mai sugestiv pentru excursia noastra, a mea si a lui Beti.

Toata lumea stie ca am o fobie deosebita fata de excursiile la mare. E placut sa te relaxezi, sa inoti, sa stai la soare si sa dai iama prin cluburi, pe unde sunt, dar daca o asemenea excursie dureaza mai mult de doua zile, pentru mine se transforma intr-un calvar, asta daca nu gasesc ceva activitati care sa ma tina ocupat si restul zilelor… Inotul nu este pentru mine, cum nu este nici statul la plaja sau plimbatul pe malul marii… Astfel am ales sa o intindem in Alpii francezi, printr-o companie englezeasca care organizeaza excursii aici de foarte multi ani,si anume Undiscovered Alps. In pachetul excursiei aveam incluse 9 puncte de care ne puteam alege activitati diverse: echitatie, ciclism (fie pe rute comune fie donhill in toata regula), rafting, kaiaking, canyoning, caving, via ferata (pentru diverse niveluri de pregatire), tiroliana, parapantism, si multe altele.

Pentru noi, canyoning, caving si via ferata au fost alegerile care aveau sa ne umple cel putin 3 zile din sejurul de 7 in Alpii Francezi. Am fost cazati intr-o casa restaurata, o casa tipica de fermier, care a fost transformata intr-o locuinta pe cinste, casa lui Dominique si Max, un cuplu frantuzesc foarte relaxat si deschis la minte. Max, este un constructor de case din cel mai comun material posibil: paie si pamant. Cererea se pare ca este foarte mare, fiind chiar foarte multe companii cu angajati romani, care-i fac concurenta. Am aflat ca de cate ori lucra cu Romani, Italieni si Spanioli este o placere, si total opus cand vine vorba de nemti si olandezi, care se pare ca nu inteleg atitudinea mai relaxata a popoarelor latine. Dominique. ingrijeste pretentioasa casa si gradina mereu plina de prospaturi.

 

Sambata seara ajunsi destul de tarziu la destinatie, ne-am imprietenit repede, gasind foarte usor subiecte de conversatie, asa, jumate in engleza, jumate in franceza, in functie de ce amintiri mai aveam noi de prin liceu si putinul de engleza a lui Dominique. Dupa un vin rosu frantuzesc 100% ne-am pus la masa. Toate produsele erau gatite de Dominique, iar in proportie de 90% din ele proveneau din gradina proprie. Ba mai mult pentru desert am facut o degustare de branzeturi cu un alt soi de vin rosu, dupa care a urmat o prajitura foarte delicioasa de pere, fara pic de zahar, indulcita foarte putin cu frunze macinate de stevie. Abia am reusit sa adorm de la cat am mancat. Duminica este ziua noastra libera, dar se pare ca prin aceste parti, duminica si lunea sunt zile mai putin lucratoare. Abia am gasit 2-3 terase deschise in Gap. Dar am gasit totosi ceva mai Romanesc… si anume piata din Chorges, de unde am cules cateva mezeluri de la fermele din zona, ca sa avem si pentru acasa. Branzeturile le-am lasat totusi pentru ultima zi. Din pacate, nagasind mare lucru de vizitat, am revenit la casa unde eram cazati pentru a ne relaxa. Inca eram destul de obositi, asa ca ne-a priit. Luni, ne trezim dis de dimineata, ca nu cumva sa pierdem prea multa vreme.

1175028_694564473904616_484945898_n

1185193_694565353904528_1746579005_n

Un biletel foarte dragut de la Dominique

1185933_694564850571245_29078223_n

Intrarea din orasul Chorges

1234495_694565747237822_860412220_n

In fiecare dimineata ne astepta o masa plina de bunatati…

1174881_694564697237927_1580700102_n

546937_694564510571279_422574836_n

Privelistea de la micul dejun…

Branzeturile si vinul rosu erau de nelipsit in fiecare dupamasa

Branzeturile si vinul rosu erau de nelipsit in fiecare dupamasa

Orasul Gap e plin de viata. Scolarii umplu strazile, terasele nu sunt chiar atat de pline ca si la noi in Romania:). Abia reusim sa pierdem vremea pana pe la 1 cand plecam spre locul de intalnire cu ghidul pentru canyoning. Nu intarzie un minut. La 13:30 fix ne intampina. Suntem singurii (eu cu Beti) care participam astazi la aceasta activitate. Locatia se afla la 20 de minute distanta. Echipamentul de neopren este gros bine. Ma simt ca o balena in el, dar important este ca nu simtim apa rece, apa care are undeva la 10 grade. Dupa primul tobogan natural era clar ca va fi o zi minunata. Daca si Beti, care era putin reticenta la ideea de canyoning a spus ca mai vrea:)). Ca sa va faceti o idee despre cat de bine ne-am simtit, puteti vedea o gramada de poze si cateva filmulete.

DCIM100GOPRO

DCIM100GOPRO

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

 

Undiscovered Alps – Canyoning from Sava Andrei on Vimeo.

Nu mai are rost sa va povestesc cat de bine am mancat in fiecare seara, pentru ca va las gura apa. Are Dominique niste preparate cum nici la restaurant n-am mai intalnit. Bineinteles ca, in Franta fiind, in fiecare zi, cand ne intorceam la „conacul” la care eram cazati, primul lucru pe care-l faceam era sa-mi tai 2-3 sortimente de branzeturi si sa-mi torn un pahar de vin rosu sec, altfel nu se putea. Marti, dis de dimineata, trebuie sa fim la randez vous pentru caving, sau speleo cum ii spun francezii. O incursiune intr-o pestera din zona Devolui, asta pentru a mai bifa o experienta noua in lista cu activitati. Nu ne asteptam sa fie foarte palpitant, dar era pacat sa n-o facem si pe aceasta, asa pentru experienta in sine. Ghizii sunt foarte deschisi si foarte glumeti. Nu prea ai cum sa nu te simti bine. La intrarea in pestera era un bazin plin cu apa, pe care, cel putin la intrare l-am trecut cu o „barcuta de Metro”, dupa care au urmat cavitati mai mari sau mai inguste, cu rapeluri scurte si explicatii despre felul in care s-au format. Nu am coborat mai mult de 100 metri in adancime. Pentru a continua sub acest nivel era nevoie de echipament mai specializat, care nu era inclus in activitatea pe care am ales-o. Am aflat ca pestera se termina cu un lac enorm, de o adancime nedeterminata inca. Un scafandru local a coborat la adancimea maxima pe care a putut-o atinge cu echipament normal de scuba fara a se apropia de substratul acestui lac. Am mai aflat ca primavara, din cauza topirii zapezilor si a ploilor, aceasta pestera este plina cu apa, ba mai mult de-atat, tasneste apa din intrarea acestei pesteri formand o cascada superba. Am facut-o si pe asta as putea spune, pentru ca nici mie nici lui Beti nu ne-a placut atat de mult. Ii lipseste acel element de distractie, injectorul de adrenalina care-ti pune sangele in miscare.

Screen Shot 2013-09-10 at 6.59.26 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.00.25 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.01.20 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.03.38 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.03.19 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.02.25 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.01.42 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.04.16 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.05.53 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.07.04 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.07.56 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.17.41 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.17.13 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.15.22 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.14.52 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.18.14 PM

Screen Shot 2013-09-10 at 7.20.53 PM

N-a mai avut nimeni chef de barcuta la intoarcere, asa ca am intrat prin apa…

Screen Shot 2013-09-10 at 7.20.24 PM

DCIM100GOPRO

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca pe aici poate sa fie intrarea in pestera

DCIM100GOPRO

 

Ultima activitate la care am participat a fost Via Ferrata. Pentru cei care nu cunosc acest termen, este italianul pentru „drum de otel”, si este folosit pentru trasee montane strabatute de un cablu de otel, asigurat la fiecare 3-10 metri, in functie de dificultate, cablu de otel de care participantii la activitate se asigura pe intreaga lungime a traseului. Nu este neobisnuit ca aceste trasee sa fie prevazute cu tiroliana. Cel pe care l-am nimerit noi, era prevazut cu 3, cea mai lunga fiind de 220metri. Viteza maxima atinsa pe o astfel de tiroliana este de 60-80km/h. Ascensiunea este abrupta inca de la primii pasi, cu siguranta nu este pentru cei care au rau de inaltime. Dupa cateva minute bune de urcat pe o stanca verticala, ajungem la un podet ca-n filme.

Inainte de acest „obstacol” mi-am dat seama ca tentativele de filmat cu Go Pro-ul au esuat, pentru ca am uitat cardul in husa de laptop, care nu este nici macar in masina, ci altan la conacul unde dormeam :(. Ce era mai interesant n-am mai reusit sa surprind pe camera de filmat.

DSC07872

DSC07865

DSC07880

DSC07908

 

Pentru Beti, acest podet a fost punctul culminant al iesirii. Imaginati-va la 200-300metri deasupra pamantului, pe un podet cu scandurele de 30cm latime, prinse pe 2 cabluri de otel. Un podet lung de mai bine de 100metri, in bataia plina a vantului. Nu va mai spun ce fata mi-a facut nevasta, cand ghidul a insistat sa o luam pe ruta dificila, care ducea la un podet fara scanduri, format doar din 3 cabluri, unul pe care puneai picioarele si inca doua de care te tineai cu mainile. Nici n-a incaput in discutie aceasta optiune. Norocul meu a fost ca distanta pana la un punct de repaos pentru ruta mai usoara era aproape si ca am putut continua cu ghidul pe ruta „dracului” :D. Aici trebuie sa recunosc ca adrenalina a depasit cotele maxime admise, dar pentru asta am venit. Ne-am deplasat de-a lungului unui perete vertical, pana la podetul despre care v-am vorbit. Am trecut podetul. Acesta a fost apogeul pentru mine, dupa care a urmat ascensiunea pe un perete cu inclinatie negativa. Minunat de-a dreptul. Cu ocazia aceasta am aflat ca am avut cea mai rapida ascensiune pe acest traseu in 2013 (excluzand ghizii, care probabil ca fac aceste trasee cu ochii inchisi :) ). Mai ca as mai fi facut o tura, dar stiam ca urmeaza o serie de 3 tiroliene, asa ca m-am abtinut, cu greu, dar m-am abtinut si am savurat viteza la inaltime pe tiroliene. Pentru mine a fost cea mai placuta experienta din aceasta excursie. Pentru Beti, canyoningul a fost numarul unu, iar ambii am cazut de-acord ca experienta pesterii a fost ceva interesant pentru experienta in sine, dar nu un lucru pe care-l vom mai repeta, cel putin nu pe bani.

DSC07882

Se vede in spate podetul, daca i se poate spune asa format din 3 cabluri de otel si unul de siguranta.

DSC07883

 

DSC07892

DSC07898

DSC07895

DSC07888

DSC07885

DSC07866

DSC07864

DSC07858

Pentru a ne mai relaxa si noi macar doua zile, restul vacantei ni l-am petrecut in Annecy, o localitate pe malul unui lac enorm. Ca si la mare. O localitate medievala, cu stradute inguste, pavate, plin de viata si magazine, care mai de care. Am mai cheltuit si noi ceva banuti sa nu zicem ca ne-am intors cu mana goala din Franta, bineinteles ca am umplut spatiul gol din rucsac cu branzeturi. Cele mai puturoase branzeturi pe care le-am gasit. Asta ca sa nu trebuiasca sa strig partieeeee in aeroport, unde, daca stateam mai mult de 3-4 minute intr-un loc, se crea un vid in jurul meu, asta ca sa va imaginati ce miros potent aveau branzeturile, daca si din pungile in care le-am bagat si legat la gura, inca se simtea mirosul foarte bine.

DSC07929

DSC07934

DSC07941

DSC07940

DSC07951

Acesta este unul dintre Linii pe care i-am vazut in portul de la Annecy. Acesta se deplasa cel mai aproape de mal

DSC07955

Porturile sunt pline de viata…

DSC07972

Am inchiriat niste biciclete pentru a cunoaste zona mai repede

 

Cu aceasta ocazie va urez si sarbatori fericite alaturi de cei dragi !