Inainte de a va apuca de dat gauri… cititi cele scrise mai jos si vedeti daca se merita. Cineva chiar mi-a recomandat sa fac niste calcule matematice, pentru a afla cat pot sa castig. Oricum eu voi schimba tamburul si acesta este unul de care nu ma voi mai folosi, asa ca pot sa-mi fac de cap cu el.

Proiectul se desfasoara pe o mulineta, pe care am experimentat mai de toate. Este vorba de Daiwa Sol Left Hand. De nerecunoscut, dupa cum veti vedea in ultimele imagini, dupa ce am dus-o la salonul de bronzat :).
Daca tot am vopsit-o si urmeaza sa o folosesc pentru pescuitul de finete (din punctul de vedere al baitcastingului – nu va imaginati ca o sa pescuiesc cu voblere de 2-3cm cu ea)… pana sa-i cumpar un tambur nou, de Pixy sau de PX68.. m-am gandit sa-mi „bat putin joc” de tamburul din dotare.

 

Eram curios sa vad cate grame putem rade de pe tamburul original, gaurindu-l, in limitele posibilului. Am indepartat tot ce se putea indeparta de pe tambur si la treaba.
Cantarim tamburul fara rulment si restul de accesorii, inainte sa-i venim de hac.
Aparent este usor, dar, chiar si cu aparatura profesionala a durat mai bine de un ceas jumate ca sa „usuram” tamburul de putina greutate.
Doua ore mai tarziu, nerabdator sa vad cate grame am castigat, ajung acasa, fermentat de curiozitate. Pornesc cantarul, resetez la 0g si cantaresc. Il mai opresc odat, resetez, mai cantaresc… si… dezamagire. Am ras doar 0.7g de pe tambur, tamburul din care credeam ca voi rade mai mult de 1.5-2g. Realitatea este ca, forma tamburului nu a permis utilizarea unui burghiu cu diametrul mai mare.
Daca tamburul avea forma uzuala, ar fi putut fi mult mai bine aerisit, decat tamburul din dotare.
Concluzii?! – inca sunt in dilema… oricum tamburul vine schimbat cu unul dedicat pescuitului de finete, acesta pastrandu-l pentru pescuitul ordinar… asta daca nu il voi uita definitiv prin dulap:)